Omul de afaceri Ali Madadi, proprietarul comerciantului de autovehicule Rădăcini Motors, a scos la vânzare, cu circa 13 milioane de euro, terenul pe care funcționează service-ul auto Sama Griviței din apropierea Gării de Nord din București, potrivit surselor Profit.ro. În lipsa unui cumpărător, investitorul este dispus să dezvolte în locul service-ului o clădire de birouri.
General Motors vrea să-și mențină prezența în Europa, fie și cu ajutorul unui număr minuscul de automobile vândute, prin rețeaua dealerilor Cadillac. Deși constructorul american și-a vândut operațiunile de anvergură europene, reprezentate de Opel și Vauxhal - după ce în urmă cu câțiva ani a decis să retragă marca Chevrolet de pe piața europeană - iată că șefii GM confirmă că nu vor părăsi definitiv teatrul de operațiuni de pe „bătrânul continent”.